Prezentare Casa Memoriala „C.I. Nottara” din Bucuresti:
Muzeul Nottara este adăpostit în clădirea în care au trait marele actor C.I Nottara şi fiul său, compozitorul C.C.Nottara având la bază donaţiile făcute de Ana C. Nottara. În apartamentul de la parterul imobilului este ilustrată prin documente şi obiecte viaţa şi activitatea lui C.I.Nottara ca actor, regizor, director de scenă, profesor.
Expoziţia cuprinde un bogat material: obiecte personale, diplome şi medalii, albume cu fotografii ale maestrului în diferite roluri, scrisori de la prieteni şi colegi, de la oameni de cultură cu care întreţinea corespondenţă, manuscrise, chipurile marilor actori ai vremii, afişe de teatru, portrete, daruri primite din partea admiratorilor, cărţi ce au aparţinut lui Matei Millo şi Mihail Pascally, precum şi alte numeroase amintiri, totul într-o ambianţă ce îndeamnă la contemplare.
Din curte priveşte spre bulevardul Dacia bustul din bronz al lui Constantin I. Nottara. Deschizi o poartă grea de fier şi păşesti în casa scufundată în istorie. Te întâmpină la intrare măsuţa de machiaj a actorului Nottara cu câteva pensule rămase, pe care acum stă cutia cu bilete pentru vizitarea casei.
Parchetul scârţâie puternic la fiecare pas pe care-l facem prin camerele de la parter, cele care au aparţinut actorului. Pereţii vechi din 1931 sunt acum acoperiţi cu multe fotografii ale lui Constantin Nottara, dar şi ale colegilor de scenă. Majoritatea obiectelor de bronz, tablourile, precum şi mare parte din mobilierul din palisandru pe care le găsim în casă sunt de fapt cadouri/donaţii de la admiratorii actorului, altfel se observă modestia lui, actorul fiind preocupat mai mult de teatru decât de orice altceva. Ba chiar mai mult, Nottara-tatăl era şi mai apreciat pentru dăruirea sa pentru că, şi atunci când era bolnav el continua să meargă la teatru.
O scară îngustă te poartă spre etajul 1 al casei. De-o parte şi de alta pereţii sunt îmbrăcaţi în zeci de fotografii cu personalităţi din lumea teatrului şi a muzicii, dar şi cu diplome şi medalii omagiale.
Camerele de aici se deosebesc şi prin vaze de origine orientală aduse din China şi Japonia, porţelanuri de Sevres, Meissen sau Alt Wien, oglindă veneţiană, candelabrul de cristal de Boemia, obiecte de sticlă din Boemia, Murano şi Galle realizate în ateliere celebre şi bineînţeles pianul Bechstein al muzicianului la care se cântă de 70 de ani.
Pe lângă parter şi etajul 1 mai există un etaj care este transformat în atelier de reamenajare a obiectelor din muzeele care ţin de Palatul Şuţu, acelaşi lucru se întâmplă şi la subsolul casei. Trebuie să specificăm că o dată ce păşeşti în casa familiei Nottara vei avea ocazia să-i cunoşti pe toţi membrii familiei din fotografiile şi portretele expuse aici.